Corpul fizic...solid?
Te uiți la mâna ta... pare solidă. Te uiți la masă... și mai solidă. Realitatea este că ceea ce pare materie solidă reprezintă doar trilioane de atomi care, în realitate, nici nu se ating vreodată. Ei doar vibrează împreună într-un dans nebun, un adevărat „moshpit” energetic care creează iluzia unei mese solide. Mai mult de atât, atomii sunt, de fapt, în proporție de 99.9999999% spațiu gol. Cel mai comun exemplu care circulă în mediul online pentru a explica acest fenomen este următorul: Dacă am mări un atom până la dimensiunea unui întreg teren de fotbal, cele două elemente centrale ale sale — nucleul (format din neutroni și protoni — care ar fi de dimensiunea unor afine așezate la mijlocul terenului), iar electronii ar fi doar niște firimituri rătăcite prin tribune. Restul spațiului din atom... este complet gol. Sau nu chiar gol... Mai nou, oamenii de știință au emis ipoteza (demonstrată prin mecanica cuantică) că acest spațiu aparent gol este, de fapt, plin de câmpuri și unde...